Si nu bat pasul pe loc

(Luvru, Paris -Vreau un barbat ca statuia aceasta:P)

Adevarul este ca de fiecare data trag atat de greu de mine sa scriu pe blog. M-am plictisit.
Si despre ce sa scriu? Ca aplic mereu pentru fondurile AFCN (Administratia Fondului Cultural National) si de fiecare data ma resping cu 44 de puncte? Si la contestatii imi dau raspunsuri goale? Sa scriu despre lupta mea inversunata de a face rost de fonduri pentru a-mi incropi o bursa doctorala cu care sa plec la studii? Sa vorbesc despre sutele de aplicatii pe care le scriu zilnic pentru conferinte internationale, cursuri, scoli de vara, burse, grant-uri, job-uri, finantari de proiecte, etc.? Zile in sir asta fac: completez aplicatii. Si  nu bat pasul pe loc. Cateodata imi este atat de mila de mine insami. Ca la o adica, eu de ce nu am o viata usoara? La mine de ce lucrturile sunt atat de greu de realizat? Si eu am atat de bine intiparit in minte ce am re realizat. .. Eu stiu. Si sunt una dintre putinele persoane care stiu ce vor si nu se lasa duse de val. Probabil ca eu merg in opusul  valului, haha. Si ma incapatanez sa-mi iasa asa cum vreau eu, ori sa nu-mi iasa deloc. Si lupt, si ma zbat, cat de mult ma zbat.....

In ultima perioada s-au intamplat atat de multe lucruri. Si vad cum vremea trece  repede si nu-mi ajunge ziua sa fac tot ce mi-am pus in agenda. Azi am avut 14 lucruri de facut....si cand ma uit acum seara, am taiat de pe lista doar 6.....restul au ramas nefacute. Dar eu nu bat pasul pe loc. Si maine este o zi! Ma mentin zambtioare, pozitiva si perseverenta. Ca totul tine de legea atractiei, nu-i asa?
 Si de ce naiba nu atrag eu ceea ce vreau?  Vreau sa fiu miliardata in lire. De maine incolo! Ia  sa vedem:)  Am atatea planuri in cap si stiu ca nu sunt singura. Si stiu ca trebuie sa fiu omul potrivit la locul potrivit. Ca altfel degeaba ai idei. Ramai cu ele. Tu cu ideile tale. Si plangi. Sau innebunesti. Sau amandoua.
Eu inca astept momentul si locul potrivit pentru mine. Si ca sa nu-l ratez.....ma prezint in toate locurile posibile, in toate momentele ce se ivesc. Ca o sa ratez o ocazie, doua, noua, dar o data si o data trebuie sa nimeresc!
Eu nu cred in destin. Dar cred ca destinul meu este sa ajung un om mare! Tu intelegi asta? Eu nu prea. Citesc putin si mi-am saracit vocabularul. Am observat. Cateodata nici nu sunt in stare sa tin o conversatie cap - coada, concludenta, corecta si coerenta. Mda, sunt praf. Si nu bat pasul pe loc.

Si eu sunt o sociabila prin definitie, cea mai comunicativa persoana pe care prietenii mei o stiu. Si nu socializez cu nimeni, decat daca altii o cer. Si nu comunic cu nimeni, decat daca mi se impune. Si nu sunt niciodata singura, si mereu la singuratate ravnesc. O sa-ti spun un secret: iubesc sa-mi tin mie insami companie. Ma impac atat de bine cu mine! Si de fiecare data cand vii tu.....trebuie sa fac fata situatiei. Ca doar sunt o sociabila si o comuicativa, nu-i asa?

M-am saturat de voi, de voi toti. As vrea sa plec in Malaezia, Indonezia, sau orice tara de tipul asta....sa observ lumea  difertia de acolo...sa traiesc simplu, sa scriu cum traiesc. Eu si altii. Sa fac filme documentare. Sa arat lumii intregi cum e "altfel". De ce in Sud-est-ul Europei nu se prea fac filme documentare? De ce nu se fac filme istorice? De ce nu se dezvolta nise nedezvoltate? Prea multe intrebari. Pe mine ma plictisesc intrebarile.
Eu gandesc simplu. Eu scriu simplu.
 Si de ce nu am o viata simpla?