Ganduri
Probabil ca te intrebi la ce bun sa ma imprastii in atatea?
Caci….La inceput am vrut sa devin doctor. Chirurg. Nici acum nu-mi este sila sa vad sange. As fi taiat fara gres. Cu taria si curajul unui om care vrea sa salveze o viata.
M-am gasit neputincioasa cand am dat de chimie. O stiinta
atat de frumoasa, importanta si indispensabila. Oare eu as mai fi trait astazi
daca biologia si chimia nu s-ar fi dezvoltat ca stiinte? Nu cred. Categoric nu.
M-am gasit neputincioasa in fata unui drum costisitor, lung si clar: meseria de
chirurg. Am ales o cale demna de lasitatea-mi.
Sa fiu jurnalist, om de media. Prezentator TV. Scriam la Evenimentul de
Iasi inca de pe bancile liceului. Ma jucam pe holurile postului national de
radio si a celui local de televiziune. Imi placea. Nu tinea de spirit ager, de
ascutime creierului. Nu tinea nici macar
de memorie. Doar tupeu, curaj si mult noroc.
M-am plafonat in studiul a patru ani de jurnalism si a inca
patru de sociologie, cand toate astea le puteam deprinde intr-un curs sau in
meserie. La primul meu interviu pentru postul de radio Radio Zu, mi s-a spus sa
uit tot ce am invatat si sa o iau de la zero. Deci fosta-u patru ani irositi
sau ba?
Am vrut sa fug de aceste scoli facile, cu rang de stiinte,
medii pline de frustrare si lupta. Abia la anii maturitatii iti dai seama ce vrei
cu adevarat sa faci. Abia atunci esti pregatit sa alegi ceva, fie si mai greu.
As fi facut drept (aveam taria unui avocat) sau poate management de afaceri caci in sinea mea, ma vad un om de afaceri).
Tu crezi in destin?
Eu cred in mine. Si totusi…
Mi-am deschis ochii si mintea dupa masterul ed management si
marketing international de la ASE. Am
invatat sa vand. Am invatat sa ma vand. Scump, cat mai scump posibil. Caci in
lumea aceasta totul are un pret; timpul, zambetele, informatia. Informatia este
putere. Eu am investit in informatie.
Gasesti poate ca nu stiu ce vreau. Ca ma aplec dupa cum bate
vantul. Dar gresesti. Logica alegerilor mele este atat de clar intiparita in mintea
mea. Si daca mi-a fot dat sa fac arta, sa stii ca nu sunt prea departe. Eu
creez in orice moment, in orice ipostaza din viata-mi prea scurta ca sa pot sa
fac tot ce vreau. Nu-mi ajunge timpul niciodata. De ce ziua nu are 100 de ore?
Si mi-au trebuit 28 de ani sa invat, sa acumulez, sa imi dau
seama ce imi place sa fac. As fi devenit o patinatoare. Iubesc patinajul. Sau o
dansatoare. As fi facut mai multa
matematica si poate mi-as fi destupat mai bine creierul. As fi facut stiinta!
Eu, in singuratatea mea linistitoare. Eu cu gandurile mele. Cat de bine m–as fi simtit!Dar imi place sa ma expun. Sa vorbesc in public, sa fiu ascultata. Sa explic, sa ma fac inteleasa. Iubesc sa ajut, sa fac lumea fericita! Si pe tine! Zambesc o data cu zambetele trecatorilor de pe strada, surad o data cu surasul copiilor care-mi sar in cale, ma bucur cand pot fi de folos, traiesc sa dau, sa ofer, sa impartasec.
Un doctor vindeca trupul, un om ca mine alina sufletul.
Asta-mi este probabil menirea. Desi eu
nu cred in destin.
Comentarii