El îmi scrie cuvinte fără noimă
Te-am iubit.
M-am temut că nu vrei să-mi dai dragostea.
Te-am dorit.
M-am temut din nou, minţindu-te cu nestatornicia şi nesiguranţa mea.
Mare mi-a fost iubirea şi mare mi-a fost aşteptarea; poate mai mare mi-a fost dezamăgirea.
Şi iartă-mă. Am fost un nepriceput. Un începător naiv, îmbătat de frumuseţea-ţi nonşalantă.
Îţi adoram paşii abia şoptiţi către mine, vocea caldă cu care mă îmbătai de fiecare dată, degetele-ţi mici, catifelate, care se plimbau pe pielea-mi ce niciodată nu fusese dezmierdată…..
M-am îndrăgostit de tine ca un nebun şi tot ca un nebun te-am urat. Da. Fiindcă îmi era teamă…. Căci eu te voiam a mea cu totul; privirea, zâmbetul, ochii, suflarea - toate voiam să fie ale mele şi numai ale mele!
Eram gelos pe frumuseţea ta. Îţi uram râsul larg, portocaliu, ochii mari, vezi ca marea, corpul alb, de marmura, sculptat asemenea unei maşini de lux……….., îţi uram succesul, progresul, serile de poveste, îmbrăţişările, şoaptele, buzele-ţi uscate şi obrajii roşii.
Avei piciorele reci. Uram şi asta!
Mă înecam de fiece dată când te vedeam şi acceptam să-mi dai din ce în ce mai puţin. Şi eu acceptam, da….ca un începător naiv.
Acum şi eu mă urăsc.... doar fiindcă tu te-ai oprit din a mă ura. De ce te-ai oprit? Credeam că vrei să mor ….şi asta îmi alina întrucâtva sufletul.
Şi aş fi vrut să mă duc, să-mi dau ultimul suflu doar să-ţi văd privirea ageră şi zâmbetul curtenitor, biruitor şi de asta dată!
Vreau să mor, dacă asta fericire-ţi aduce!
....însă…
Mai poţi ucide un om neînsufleţit?
Spune-mi..dragostea mea….?
Căci eu sunt gol.
Mă preumblu cu oasele-mi zvârcolindu-se-n razele soarelui, zi de zi. Mă preumblu cu sufletul gol căutând acea plinătate pe care mi-ai dat-o dintr-o suflare, într-o seară de iarnă…apoi mi-ai luat-o.
Şi merit să mor. Ştiu.
………………………………………………………………………………………………..
Aş vrea să-ţi cerşesc. Ştii că aş vrea.
Eu parcă am trăit o viaţă cu tine deja
Aş vrea să Te cerşesc..
…..încă o dată.
Comentarii