Strainul si cuvintele potrivite

Astazi simt ca iubesc si cel mai mult ma doare ca nu stiu ce sa fac cu toata iubirea asta...

Hahahaha, tu chiar ai crezut ce ai citit? ( era o gluma domnule!)

Am gasit in calculator cuvintele tale. Nu mai stiu cand mi le-ai trimis...sau cu ce ocazie.Eu abia acum le-am gasit..acum le-am citit pentru prima oara si m-am indragostit...de ideee....
Cat de frumos scrii, draga strainule.
Multumesc!
"Exista cuvinte mari, cuvinte mici chiar si chiar cuvinte mijlocii, cuvinte inalte, rotunde, patrate sau ascutite, chiar si cuvinte ca un cerc.Toate acestea, ele, adica cuvintele imi intind gandurile catre tine dand forma lucrurilor fara forma, apropiand departarea, zburand cerul, fugarind culorile, inaltaindu-mi sufletul putin mai sus de ochii din privirea ta ca sa ma las imbratisat de adierea de primavara ce freamata linistit in parul tau negru si parca suparat.
Exista o vreme anume, cand din tacerea alba a gandurilor nestiute izvoraste noaptea tragand dupa ea un cer nestiut de sus, nestiut de mare, nestiut de prieten, nestiut de mic incat incape in fiecare dintre noi macar pentru o singura data. Fiecare stea poarta in ea nu lumina ci povestea de viata a acelei straluciri.Ridica-ti fruntea acum cand dormi, loveste-ti privirea adormita de stele si lasa-ti iarasi fiinta prada unui dans, acestui dans cazut al lucrurilor care nu se cred si care nu se pot, al lucrurilor care nu se vad.
De la mine pana la tine se paseste in secret, se sopteste in ascuns, se moare zambind, arcusul sta lipit de corzile otelite ale timpului, Dumnezeu isi reazema capul in palma, ingerii, toti cu mainile in buzunare isi misca din sprancene aripile nevazute, privirea lor e acum cu mult mai mare, pe de o parte si de alta a drumului florile de foc isi plang luminile din fire nu din intristare, paseste irasi gandul tau de vis... in visul tau e loc de drum pe mare, in noaptea asta vantul sufla iarasi in panze. E misacare, deci sa pornim in lume, dar nu stiu, nu stiu-n care..
Acum cand dormi pentru ca stiu, pentru ca stii, pentru ca te vad, din dor m-aplec sa-ti cant povestea corabiei cu panze, a celei mai frumoase flori din ocean, a celei mai stralucitoare stea, tu stii ca nu sunt eu, ci e soldatul vremurilor bune ce iarasi vine-n noaptea ce e doar a ta...ce nume ai vei da?
Exista o vreme anume, cand imi dau seama ca nu eu sunt cel care te-a ales, nici tu nu m-ai ales, suntem doar noi doi intr-o lume paralela care va exista si va fi construita doar de viata pe care noi ne-o jucam in contextul dat al acestui mister, avem sau nu o poveste ? putem sau nu sa devenim un caz ? avem sau nu ceva de spus sau de oferit ?
Eu cred in tine si in tacerea ta, in felul tau de a-ti construi propria lume, in modul fascinant in care ai aranjat stelele, in culoarea pe care ai ales pentru a o purta cerul, in numele pe care l-ai dat pasarilor ce o sa il brazdeze, in felul cum ai definit urmele pasilor tai…. Si stiu ca intelegi ca cercul poate fi uneoi un patrat, luna poate fi inima ta, vantul parul tau si uneori poti fi insasi viata.

Si iata cum se cantau cuvintele ca sa intelegem cu inima si nu cu timplele : “fericirea e un lucru marunt, e o aripa care vibreaza, fericirea e un lucru mic ……un pitic ce danseaza”.

Piticul e inca la mine, nu uita:)