Geniul si betia (1)

Reproduc o parere care nu-mi apartine, insa fiindca eu nu o puteam spune mai bine si fiindca impartasesc intru totul unele pasaje, te voi lasa sa citesti ce urmeaza, fara pic de modificare.
"In cultura europeana ``betia", spiritul ``Dionisiac" (cum l-a numit Nietzche, urmind un mit grecesc), departe de a fi ceva exclusiv josnic, a fost de cel putin 4000 de ani (probabil mai mult), simbolul iesirii din cotidian, din normalitatea plicticoasa si profana, din propriul tau ``ego" limitat si egoist, mic-burghez si format de prejucatile si ingustimile epocii. ``Dragostea" si extazul mistic au fost alte doua simboluri ale aceleasi iesiri explozive din cotidian, fara de care omul nu-si poate regasi radacinile autentice ale fiintei.

Dar sunt toate legate: caci dragostea e o betie in care o alta persoana joaca rolul vinului, iar exazul e o betie in care vinul e insusi Dumnezeu (sau vreun Zeu sau Zeita). Pentru greci, vinul insusi era un Zeu, si inca unul foarte puternic: Dionisos, zeului extazului, al betiei si nebuniei si desfriului. Cine-l dispretuieste, cine se crede ``deasupra" lui, cine ii considera ``josnici" pe cei posedati de acest Zeu -- va fi pedepsit. Si pedeapsa nu e altceva decit sterilitatea. Caci, oricit de cultivat si de inteligent ar fi cineva, nu poate deveni creativ cu adevarat daca traieste o viata ``domoala" si decenta, fara caderi in gol, fara provocari, fara nebunii, in comoditatea propriilor lui idei despre lume si viata. Nu, pina nu esti aruncat in gol, pina ideile nu ti-s date complet peste cap, pina cind nu te balacesti in propria-ti ``josnicie", pina cind nu esti silit sa-ti traiesti intr-o forma sau alta fanteziile cele mai ascunse, cele mai negre, cele mai ``josnice", cele pe care nici nu indraznesti sa ti le recunosti, pina nu ai atins fundul prapastiei --- pina atunci NU poti sa fii cu adevarat creator.

Poti bineinteles sa scrii ceva, sa creezi ceva, dar nu cu forta si caracterul adevaratei creatii. Pentru ca pina atunci nu te cunosti cu adevarat pe tine insuti/insati.

Iar cine a trecut prin asta nu mai poate, nici macar in gluma, sa fie vreo clipa snob. Nu mai poate sa reactioneze automat cu superioritate la ``josniciile" altora: caci stie ca in el insusi zac ``josnicii" si mai mari, si nu le dispretuieste, caci stie ca acolo, in intuneric, zace sursa lui secreta de creativitate si vitalitate. Nu mai poate face distinctii facile intre muzica ``culta" si...cealalta: caci stie ca toata muzica mare a lumii a fost in prima clipa ``inculta" si barbara si neacceptata, ca o eruptie de nestavilit.

Si ca numai timpul, si obisnuinta oamenilor, au facut-o sa fie perceputa ca si ``culta". In esenta, creativitatea este opusul culturii: e ceea ce nu te invata nimeni, e ceea ce vine impotriva a tot ce ai invatat, e rebeliunea impotriva propriei tale culturi. ``Betia", Dionisos, este creativitatea insasi. Cine o refuza se condamna singur la sterilitate.

Desigur, ca in orice lupta, cu cit e mai mare e opozitia si tensiunea, cu atit mai mare si mai puternic triumful. De aceea, creativitatea si revolta sunt cu atit mai eficace cu cit exista in omul respectiv mai multa ``cultura" care sa i se impotriveasca; creativitatea izbucneste cind exista cultura care sa i se impotriveasca. De aceea de obicei geniile sunt totusi oameni culti. Dar nu sunt cei mai culti! Iar cultura si inteligenta nu-s de ajuns. Numai persoanele in care locuieste un ``demon" puternic, caruia putin ii pasa de toata cultura si toate manierele si valorile lumii, numai acelea pot fi creatoare. Si chiar si acelea trebuie sa lupte intai impotriva propriei lor educatii si culturi, trebuie sa invete sa-si infrunte demonul, sa invete sa se arunce in gol. Numai pe urma pot crea ceva cu adevarat nou si valoros.

Restul --- imita, prelucreaza, finiseaza, mosmondesc, gusta, audiaza, se cultiva, se inspira, se delecteza, se relaxeaza, se sublimeaza, se inalta sufleteste etc. Orice, dar NU creeaza".